Emil Boc: Averile ce nu pot fi justificate vor fi confiscate. Constituția trebuie modificată

Emil Boc: Averile ce nu pot fi justificate vor fi confiscate. Constituția trebuie modificată

Premierul Emil Boc a declarat, luni, după consultările ținute la Cotroceni între președintele Traian Băsescu și liderii USL, Victor Ponta și Crin Antonescu, pe tema revizuirii Constituției și a reorganizării administrativ-teritoriale, că PDL susține inițiativa de revizuire a Constituției, revizuirea acesteia fiind necesară pentru a se pune în aplicare dorința exprimată de români la referendum.

Acesta susține că trebuie schimbată și prezumția din Constituție ce specifică caracterul licit al dobândirii averii.

„Trebuie să schimbăm textul Constituției, acele averi ce nu pot fi justificate vor fi confiscate. În România se întâmplă adesea să faci câțiva ani de închisoare dar să rămâi cu averea intactă„, a spus Boc.

Emil Boc, despre confiscarea averilor dobândite ilegal din România

Embed:

Premierul a precizat că un alt articol extrem de important este limitarea deficitului bugetar la 3%. „Dacă nu am fi luat măsuri de reducere și am fi mers pe politicile lui Tăriceanu am fi avut un deficit bugetar de 14%. De aceea acest deficit de 3% este o garanție în plus pentru asigurarea stabilității financiare a țării”, a spus Boc.

„Niciodată politicienii nu vor mai face ce au făcut în 2008”, a mai adăugat acesta.

Premierul s-a declarat surprins de nonșalanța cu care Ponta și Antonescu privesc aceste aspecte fără o analiză reală. „E ușor să critici când ai doar măsuri populiste. Noi a trebuit să curățăm ce au lăsat ei, iar acum invitația lui Ponta și Antonescu este din nou la deficit bugetar”, a spus Boc.

De aici încolo indfierent de partidele aflate la putere, acestea nu vor mai putea genera un astfel de impas cu ajutorul acestei modificări a Constituției, consideră premierul Emil Boc.

Premierul Emil Boc vorbește despre deficitul bugetar al României

Embed:

Democrat liberalul a vorbit și despre reorganizarea administrativ-teritorială, spunând că această măsură este susținută de PDL pentru că „fiecare nou județ creat să poată atrage fonduri europene și pentru economiile de la bugetul de stat prin reducerea numărului de județe”.

„Țara câștigă fiindcă se diminuează corupția și vom atrage direct fonduri europene adaptate la propriilor nevoie ale fiecărui noi județ creat”, a conchis Boc.

Boc, despre beneficiille reorganizării administrativ-teritoriale

Embed: