Externe
Cel puțin 4 persoane au murit în capitala Indoneziei, după ce un tren de călători s-a ciocnit cu o cisternă de benzină.
„Patru persoane au murit la Jakarta, dintre ele fiind identificat doar mecanicul de locomotivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei de cale ferată.
În urma coliziunii s-a produs o explozie, iar locomotiva și primul vagon al trenului au deraiat și s-au răsturnat, relatează Vocea Rusiei.
Din primele informații, în cisternă se afla gaz lichefiat. Numărul exact al victimelor nu este cunoscut până în acest moment.