Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a luat atitudine cu privire la amenințările colonelului Muammar Gaddafi, care a amenințat că va lansa o serie de atacuri asupra Europei, dacă operațiunea NATO din Libia va continua.
”În loc să lanseze amenințări, Gaddafi ar trebui să pună mai presus interesele propriului popor și ar trebui să plece de la putere, pentru a facilita o tranziție democratică”, a declarat Clinton în timpul unei călătorii în Spania, potrivit Reuters.
Liderul libian Muammar Gaddafi a anunțat, vineri, că dacă operațiunea NATO din Libia va continua atunci regimul condus de acesta va lansa o serie de atacuri asupra Europei. Gaddafi a făcut această afirmație pentru miile de susținători ai săi prezenți în piața centrală din Tripoli.
“Oamenii sunt capabili să mute această luptă în Europa, într-o zi, să atace casele voastre, birourile voastre, familiile voastre, care ar deveni ţinte militare legitime, exact cum s-a întâmplat cu noi”, a declarat liderul libian.
NATO a anunțat că a început noi atacuri asupra forțelor lui Gaddafi, în vestul Libiei, incluzând capitala Tripoli, precizând că de luni au lansat peste 50 de atacuri.