Violatorul fetiței de 10 ani din Ploiești a fost arestat pentru 29 de zile

Violatorul fetiței de 10 ani din Ploiești a fost arestat pentru 29 de zile
Foto: mediafax.ro

Bărbatul care s-a prezentat la Poliția Prahova și a recunoscut că a violat o fetiță de 10 ani și a atacat alte două fete a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, sâmbătă noaptea, potrivit Mediafax.

Magistraţii Tribunalului Prahova au emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele bărbatului, sub acuzaţiile de viol şi tentativă de viol, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu.

Suspectul în vârstă de 34 de ani, din Ploieşti, s-a prezentat, sâmbătă dimineaţă, la Poliţie, unde a fost audiat. În cursul audierilor, el a recunoscut că a violat o fetiţă de zece ani după ce a intrat peste ea în apartamentul în care aceasta locuieşte împreună cu părinţii săi, în cartierul Malu Roşu din Ploieşti. De asemenea, bărbatul a recunoscut că în luna mai anului trecut şi în 1 iunie anul acesta a atacat alte două fetiţe, în acelaşi cartier.

Prin urmare, bărbatul a fost reținut de procurorii Parchetului Tribunalului Prahova.

Polițiștii au demarat o achetă pe data de 9 iunie pentru depistarea unui bărbat care a urmărit o fetiță de 10 ani care ieșea de la școală și a intrat peste ea în casă, după care -a astupat gura cu o bucată de material textil îmbibată cu o substanţă cu un miros înţepător, apoi a violat-o.

Fetița a fost ulterior găsită într-o baltă de sânge și dusă la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Poliția a dat făcut publice trei portrete robot și a audiat peste 190 de suspecți în vederea depistării agresorului.