Portugalia: Cel puțin șapte persoane au fost rănite din cauza intemperiilor

Portugalia: Cel puțin șapte persoane au fost rănite din cauza intemperiilor
Foto: greenfudge.org

Cel puțin șapte persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă, din cauza intemperiilor care au afectat Portugalia în nopatea de duminică spre luni, a anunțat Protecţia civilă care a înregistrat aproape 2.250 de incidente provocate de rafalele violente de vânt, relatează AFP.

„Am înregistrat un rănit grav şi doi răniţi uşor la Vieira de Leiria (centru) deoarece vehiculul lor a lovit un copac ce căzuse pe şosea”, a precizat Marco Martins, comandant adjunct al operaţiunilor de ajutor ale Protecţiei civile.

Trei persoane cu răni uşoare au fost semnalate în Palmela (sud) după ce un copac a căzut peste maşina lor. O a şaptea persoană a fost rănită de un obiect metalic la Setubal (sud).

Serviciile de urgență au fost solicitate să intervină în 2.250 situații din cauza copacilor sau diverselor stracturi care au căzut, a alunecărilor de teren sau inundațiilor.

Duminică, coasta portugheză a fost plasată în alertă roșie din cauza ploilor puternice şi a rafalelor de vânt cu viteze de până la 130 de kilometri pe oră şi a valurilor de zece metri înălţime.

Tags: