Premierul Victor Ponta a afirmat, joi, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Victoria, că nu consideră că ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ar trebui să își dea demisia, în urma apariției informației care relevă faptul că i-ar fi acordat soțului său pensie şi indemnizaţie de însoţitor, în urma încadrării în gradul I de invaliditate.
”Consider că orice ministru care este atacat de președintele Băsescu trebuie să se bucure din partea mea de solidaritate și că atâta timp cât președintele folosește sistemul său obișnuit, îi da unui jurnalist colonel niște date, pe urmă iese el și le spune, cu atât mai mult trebuie să fiu solidar. Mi se pare că acest lucru trebuie verificat de instituțiile statului și că niciodată nu o să iau de bune afirmațiile dintr-o zonă care de obicei se dovedește securistă”, a spus Ponta.
”O să cer instituțiilor statului să verifice”, a completat el.
Jurnalistul Robert Turcescu, cel care a prezentat ancheta jurnalistică care o incriminează pe Mariana Câmpeanu, a afirmat că se gândește să îl dea în judecată pe premier pentru afirmațiile făcute.
”Sunt scârbit de maniera în care acest personaj înțelege să trateze o anchetă jurnalistică. E vorba de probe, de un text jurnalistic fără niciun fel de atac la persoană, de ranchiună, având toate probele. Nu mă așteptam să spună ”afară Mariana Câmpeanu”, dar să aibă o atitudine demnă de un prim-ministru. Să spună, ”da, am văzut în presă acest caz, nu mă pronunț, o să dau spre analiză această situație. Să vorbească de la Palatul Victoria că este o anchetă securistică, făcută de colonel. Mă gândesc acum foarte serios să îl dau în judecată pe Victor Ponta pentru aceste afirmații, sunt aproape hotărât să fac acest lucru”, a precizat Turcescu.
Ministrul Mariana Câmpeanu i-ar fi dat soţului său în 2005, când conducea Casa de Pensii Ilfov, pensie şi indemnizaţie de însoţitor, în urma încadrării în gradul I de invaliditate, drepturile fiind acordate în baza unor „acte neclare şi diagnostice discutabile”, afirmă Centrul de Investigaţii Media. (Detalii AICI)