Un marinar a murit în Portul Orșova, după ce a căzut de pe o barjă

Un marinar a murit în Portul Orșova, după ce a căzut de pe o barjă
Foto: lugojeanul.ro

Un marinar din Galați a murit, în noaptea de joi spre vineri, după ce a căzut în Dunăre de pe o brajă ancorată ân Portul Orșova, relatează Mediafax.

Marinarul de 53 de ani a căzut în Dunăre de pe o barjă a remorcherului „Orăştie”, ancorat în Portul Orşova. Primele cercetări au arătat că bărbatul s-a împiedicat şi a căzut în apă, el murind în urma şocului hipotermic la contactul cu apa rece.

Alţi doi colegi marinari de pe barjă şi un poliţist de frontieră care se afla în zonă au sărit în apă şi au încercat să îl salveze.

“Am găsit un om în Dunăre, am sărit să-l scot afară şi l-am masat până au venit colegii de la SMURD. Era un marinar care încerca să-l scoată la mal şi împreună cu un alt marinar am sărit să-l ajutăm fiindcă era epuizat. Căzuse de pe şlep. Am văzut că nu mai avea puls”, a declarat agentul şef adjunct Sebastian Sârbu din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova.

Echipajul SMURD sosit la fața locului a încercat timp de 50 d eminute resuscitarea bărbatului, însă fără rezultat.

„Detaşamentul de Pompieri Orşova a fost solicitat pentru scoaterea unei victime din fluviul Dunărea, în dreptul Portului Orşova. Ne-am deplasat cu o autospecială şi un echipaj SMURD. La sosirea la locul intervenţiei, victima era pe malul fluviului Dunărea şi am început manevrele de resuscitare care au durat în jur de 50 de minute. A venit şi un echipaj de la Ambulanţă cu un medic de la Turnu Severin, care a constatat după 50 de minute că persoana este decedată”, a declarat comandantul de detaşament împuternict Alin Carablaisă din cadrul Detaşamentulul de Pompieri Orşova.

Conducerea firmei la care era angajat bărbatul a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul, incidentul fiind considerat un accident de muncă.