Preşedintele Germaniei a cerut iertare Greciei pentru crime naziste

Preşedintele Germaniei a cerut iertare Greciei pentru crime naziste

Preşedintele german Joachim Gauck a cerut în mod public „iertare, în numele Germaniei”, familiilor victimelor unui masacru comis de către armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în munţi, în nordul Greciei, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„Cu ruşine şi durere, cer iertare, în numele Germaniei, familiilor victimelor”, a declarat Gauck în timpul unei vizite la Liguiades, un sat în apropiere de frontiera cu Albania.

„Mă înclin în faţa victimelor unei crime monstruoase”, a adăugat preşedintele german, afirmând că doreşte „să exprime ceea ce autorii (crimei) şi numeroşi reprezentanţi politici din perioada postbelică nu au vrut să exprime, şi anume că ceea ce s-a întâmplat a fost o nedreptate brutală”.

În acest sat, naziştii au ucis pe 3 octombrie 1943 peste 80 de persoane, inclusiv zeci de copii, ca represalii faţă de atacuri comise de către membri ai rezistenţei greceşti împotriva armatei germane.