Băsescu: Extremismul de stânga și cel de dreapta, neofascismul, prind iarăși rădăcini în Europa

Băsescu: Extremismul de stânga și cel de dreapta, neofascismul, prind iarăși rădăcini în Europa

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că în Europa prind iarăși rădăcini extremismul de stânga și cel de dreapta pe fondul unei crize economice prelungite.

Acesta a militat, marți, la Palatul Cotroceni, pentru o acțiunea rapidă a țărilor democratice europene pentru a opri acest extremism, transmite Mediafax.
Şeful statului a mai declarat că s-a recunoscut Holocaustul în urmă cu 10 ani, dar „conştientizarea acestui accident criminal din istoria noastră va necesita încă mult timp”.

„Este una să îl recunoaştem oficial, la nivelul statului şi alta până când populaţia, în întregul ei, va fi conştientă de ceea ce s-a întâmplat în România în perioada 1933-1945. Sunt încă mulţi dintre români care spun: Nu s-a întâmplat pe teritoriul României şi speculaţiile geografice sunt uşor de făcut, dar realitatea este că evreii din România au fost transportaţi de căile ferate române, păziţi de armata română, în Transnistria, unde au fost supuşi la muncă şi la moarte”, a mai declarat preşedintele Traian Băsescu.

Băsescu a menţionat că „vom avea de lucrat cu această realitate” şi a adăugat că îl îngrijorează prezentul.

„După ce Europa a trecut prin drama Holocaustului, astăzi, pe fondul unei crizei economice prelungite, vedem că extremismul de stânga şi de dreapta, neofascismul, prind iarăşi rădăcini în Europa”, a mai spus șeful statului.