Autointitulatul rege al romilor din România, Daniel Cioabă, a anunţat, vineri, că împreună cu alţi 60 de lideri ai etniei a înfiinţat Federaţia de Fotbal a Romilor din România (FFRR), la care sunt afiliate 32 de echipe, cu jucători având vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani.
„Săptămâna trecută ne-am întâlnit la Călimăneşti 60 de lideri ai etniei şi am pus bazele FFRR. Acum doresc să vă anunţ că această federaţie deja funcţionează şi avem 32 de echipe ale romilor din ţară care sunt afiliate. Această federaţie nu va intra în conflict cu FRF. Noi vom avea meciurile noastre interne şi nu vom avea legătură cu FRF. Pe viitor, dacă va fi cazul, ne vom afilia la FRF”, a declarat Daniel Cioabă, potrivit Mediafax.
Potrivit acestuia, reprezentanţii etniei intenţionează să organizeze o cupă a României.
„Vrem să avem grupa A şi grupa B, un fel de divizia A şi divizia B ca în FRF. În final, vrem să avem o echipă naţională a romilor pe care să o implicăm în competiţii oficiale, de ce nu, în zece ani, poate participăm la Campionatul Mondial”, a spus Daniel Cioabă.
Prima acţiune a FFRR a fost organizarea unui meci amical între echipele de romi din Sibiu şi Sebeş (Alba).