Sorin Blejnar, audiat la sediul DNA în dosarul în care sunt cercetații soții Nemeș

Sorin Blejnar, audiat la sediul DNA în dosarul în care sunt cercetații soții Nemeș
Foto: zf.ro

Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, s-a prezentat, luni, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru a fi audiat în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro şi pentru a fi anunţat că faptele de care este acuzat au fost schimbate, în baza prevederilor din noul Cod penal, relatează Mediafax.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii îi vor aduce la cunoştinţă lui Sorin Blejnar o schimbare de încadrare juridică, respectiv că fapta pentru care a fost acuzat va fi reîncadrată în baza prevederilor din noul Cod penal.

Fostul șef al ANAF este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de fostul său şef de cabinet, Codruţ Marta, fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor Viorel Comăniţă, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa Dan Secăreanu, de soţii Radu şi Diana Nemeş şi de mai mulţi administratori de firme.

Blejnar este acuzat de procurorii DNA că ar fi sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, un grup infracţional care ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor a unor cantităţi de motorină vândute sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

Radu Nemeş, considerat de procurori coordonatorul grupului infracţional organizat, şi Diana Nemeş, administrator la SC Excella Real Grup SRL, sunt acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală.

Diana Nemeş a fost extrădată din SUA în 7 mai, iar soţul acesteia a fost adus în ţară în 15 mai. Instanţa a confirmat, în zilele în care au fost aduşi, mandatele de arestare preventivă emise pe numele lor în iulie 2012.

Soţii Nemeş au fost aduşi în ţară după ce Curtea Districtuală Washington a dispus extrădarea lor. Anterior, aceştia au fost arestaţi de autorităţile judiciare din SUA, în baza cererii de extrădare transmisă, prin intermediul Biroului Interpol din cadrul Poliţiei Române, în localitatea Yelm, statul american Washington.

Pe numele soţilor Nemeş a fost emis, în 11 iulie 2012, un mandat de arestare preventivă în lipsă. Tot atunci a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă şi pentru Codruţ Marta, acuzat de complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat, acesta fiind dispărut din 25 mai 2012 şi dat în urmărire internaţională din 30 mai.

Direcţia Naţională Anticorupţie arăta, în referatul prin care a cerut arestarea mai multor persoane în acest dosar, că Marta a plecat din ţară în mai 2011, dar că până în aprilie 2012 a ţinut constant legătura cu omului de afaceri Radu Nemeş, cu Sorin Blejnar şi ANAF.

Procurorii anticorupţie arată că Alexandru Codruţ Marta ar fi promis că-l va convinge pe Sorin Blejnar să mai rămână o perioadă la conducerea ANAF în interesul omului de afaceri Radu Nemeş.