Primarul Craiovei, Antonie Solomon a revenit luni dimineață la primărie, după ce a fost suspendat din funcție în 10 martie 2010, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată, uz de fals și fals intelectual. Acesta a fost întâmpinat cu brațele deschise de angajații primăriei dar și de cetățenii Craiovei, unde a declarat că este pregătit să-și reia atribuțiile.
“Spuneam odată că au fost momente când m-am simțit mai bine în pușcărie decât în primărie, deci primăria e o instituție frumoasă pe dinafară, dar extreme de complicată, mai ales când te lupți cu sărăcia și cu spiritual acesta oltenesc mai iute așa. Încerc să mă obișnuiesc cu activitatea, fiindcă a fost o perioadă de un an și jumătate când am fost inactive, am pus și pe mine kilograme, mi-am facut și nervi”, a afirmat Solomon.
Primarul Craiovei are mai multe proiecte pregătite, valoarea lor ajungând la 96 de milioane de euro. Solomon a precizat că speră ca lucrurile să înceapă să se miște într-un ritm mai alert și să se vadă schimbări la nivelul orașului.
“Pe mine m-a surprins ritmul lent al lucrărilor, deci o să-I bag în viteză cum se zice. Sper că după 15 septembrie să începem să muncim cu adevărat în această instituție pentru că vreau performanță în administrație, nu trebuie să vegetăm ca iasca pe copac”, a adăugat Antonie Solomon.
Întrebat despre problemele pe care le are cu justiția, Solomon nu a vrut să comenteze, declarând doar “oamenii m-au condamnat deja la 4 ani, muncă în folosul comunității, deci trebuie să mă duc să-mi ispășesc pedeapsa”.