Cod galben de ploi şi vijelii în 16 judeţe din jumătatea de sud a ţării, valabil până vineri (FOTO)

Cod galben de ploi şi vijelii în 16 judeţe din jumătatea de sud a ţării, valabil până vineri (FOTO)

Meteorologii au emis o avertizare cod galben în 16 judeţe din jumătatea de sud a ţării, până vineri după amiaza.

Astfel, de joi, ora 03.00 şi până vineri, la ora 15.00, vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi, în unele zone, căderi de grindină, cantităţile de apă putând ajunge la 50 l/mp, informează Administrația Națională de Meteorologie

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Oltenia, sudul Banatului şi al Munteniei, în Dobrogea, precum şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali.

Avertizarea a fost emisă pentru judeţele Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Vâlcea şi pentru unele zone din judeţele Sibiu, Argeş şi Dâmboviţa.

În aceste zone, temporar vor fi averse ce vor avea caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse 45-50 de litri pe metru pătrat.


Foto: meteoromania.ro