Un presupus fost gardian al lagărului de concentrare de la Auschwitz a fost arestat în SUA

Un presupus fost gardian al lagărului de concentrare de la Auschwitz a fost arestat în SUA
Foto: infolastminute.ro

Poliția americană l-a arestat în Philadelphia pe un bărbat de 89 de ani care ar fi fost gardian în lagărul de concentrare de la Auschwitz în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Johann Breyer, mecanic pensionar, născut în Cehoslovacia dintr-o mamă americană, a compărut miercuri în faţa unui tribunal din Philadelphia, care i-a refuzat dreptul de a fi eliberat pe cauţiune având în vedere gravitatea faptelor reproşate.

Breyer, care a fost arestat marţi, a recunoscut că s-a alăturat Waffen SS la vârsta de 17 ani dar a negat că a fost gardian în lagărul de la Auschwitz, în Polonia, relatează AFP.

El a emigrat apoi după război în Statele Unite, unde s-a căsătorit, a avut copii şi nepoţi.

Dar autorităţile germane au deschis o anchetă împotriva lui în 2012, suspectându-l că a fost complice, în calitate de gardian, la moartea a sute de mii de evrei în 1944.

Justiţia americană a reţinut 158 de capete de inculpare împotriva lui pentru că a ajutat şi susţinut crimele regimului nazist, potrivit unor documente judiciare citate de presa americană.

Avocatul său, Dennis Boyle, a precizat pentru AFP că acesta a fost arestat în urma unui mandat emis de Guvernul german şi că va fi din nou audiat de justiţie pentru o eventuală extrădare la 21 august.

Breyer afirmă că face parte dintr-o unitate de artilerie a Waffen SS şi că a dezertat la mai multe săptămâni după ce a fost în post la Auschwitz, dar dezminte că a fost gardian.

Tags: