Economic
Băncile ar putea fi obligate să accepte convertirea contractelor de credit în monedă străină, înclusiv cele aflate în derulare, într-o monedă alternativă, la solicitarea celor care au făcut împrumuturi, fără comisioane, fără costuri adiţionale sau garanţii suplimentare, potrivit unei completări a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 adoptată de Senat, informează Mediafax.
Potrivit proiectului, contractul de credit în monedă străină trebuie să prevadă dreptul consumatorului de a putea converti contractul de credit într-o monedă alternativă.
Află cele mai importante ştiri economice ale zilei din materialul Business B1 la zi.