Fostul șef al Poliției din localitatea Deta, Ioan Viorel Goloșie, a fost internat de urgență cu probleme cardiace, miercuri după-amiază la spitalul din Deta. Deși inițial se crezuse că Viorel Goloșie suferise un infarct, conducerea spitalului din localitate a precizat că este vorba despre o afecţiune acută coronariană.
Potrivit directorului Spitalului din Deta, Iosif Cobzariu, Viorel Goloșie „era deja în evidența noastră cu mai multe afecțiuni cardiace”, declarând totodată „pot să va spun sigur că ii s-au făcut investigații, nu are infarct, motiv pentru care rămâne de văzut dacă rămâne la spitalul Deta”.
Goloșie și-a dat demisia, luni, în urma scandalului în care sunt implicați fiii primarului din localitate și alte trei persoane.
„Dacă am declarat că nu am avut benzină, probabil că aşa a fost. Îmi respect prea mult şefii ca să mai fac comentarii pe acest subiect, dar nu am foarte multe lucruri să îmi reproşez. Am demisionat, eu consider că mi-am făcut datoria. Am demisionat din respect pentru colegii mei, îmi voi face datoria în continuare în funcţia în care voi fi repartizat”, spunea Goloşie.
Procurorii au cerut arestarea preventivă a fiilor primarului din Deta, Călin Daniel și Bogdan Roman, precum și a altor trei persoane, Daniel Vasile, Bîrzan și Valentin și Pavel Strîmtu, implicate în scadalul de sâmbătă noapte în urma căruia trei persoane au fost înjunghiate.
Bogdan Roman, fiul cel mare al primarului din Deta este căutat în continuare de poliție, în timp ce Călin Roman, fiul cel mic a fost găsit la locuința sa după ce fusese dat în urmărire generală.