Adrian Năstase a înaintat comisiei de specialitate a Penitenciarului Jilava o cerere de eliberare condiționată, după ce a executat o treime din pedeapsa de 4 ani și șase luni.
Fostul premier a executat până acum 15 luni de detenție, 6 luni de la noua condamnare și alte 9 din dosarul Trofeul Calității.
Demersul acestuia vine în condițiie în care are peste 60 ani, a scris cărți în penitenciar și are o conduită bună.
Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a precizat pentru B1 Tv că procedura a fost declanșată de comisia de specialitate, la inițiativa membrilor acesteia.
Adrian Năstase a fost condamnat, în iunie 2012, la doi ani de închisoare în dosarul Trofeul Calităţii, fiind eliberat pe 18 martie 2013, pentru ca pe 6 ianuarie anul acesta să fie iar condamnat din nou în dosarul Zambaccian.