Român condamnat în Franța pentru că-și trimitea iubita de 19 ani să se prostitueze

Român condamnat în Franța pentru că-și trimitea iubita de 19 ani să se prostitueze
Foto: adevarul.ro

Un proxenet român de 28 de ani, care își trimitea iubita de 19 ani să se prostitueze, a fost condamnat la trei ani de închisoare și a primit o interdicție pentru cinci ani pe teritoriul Franței, potrivit site-ului midilibre.fr.

Georgiana este o tânără frumoasă, care pare să aibă succes pe drumul național 6 009 la Prat-de-Cest, Sigean și Narbonne. Cosiderată victim, tânăra nu a vrut să facă plângere împotriva iubitului său, care a negat că ar fi proxenetul ei.

Cei doi sunt romi și provin din același sat, de unde Mihai susține că au plecat și s-au întâlnit întâmplător în Spania. Dar informațiile oferite polițiștilor nu coincid cu ancheta acestora, care arată că românul conduce un BMW coupe și plătește chash chiria și mobile de șase luni. Georgiana câștigă în medie 500 de euro pe zi, având cam 15 clienți.

Bărbatul, pentru care acuzarea s-a cerut o pedeapsă de patru ani de închisoare, a primit interdicţia de a mai intra pe teritoriul Franţei, timp de cinci ani, dar şi o condamnare de trei ani de închisoare.