Externe
Trei bărbaţi au fost arestaţi în urma incendierii unei maşini aparţinând unei familii de români, la Holylands, la sud de Belfast, relatează site-ul Irishnews.com, potrivit Mediafax.
Potrivit site-ului, maşina apaţinea unei familii de români care locuieşte pe Carmel Street. Poliţia a anunţat că nu tratează acest caz de incendiere ca pe o infracţiune motivată de ură.
Trei bărbaţi – doi în vârstă de 17 ani şi unul în vârstă de 25 de ani – au fost arestaţi. Ei sunt suspectaţi că au încercat să fure maşina şi că au incendiat-o. Suspecţii au fost interogaţi de către poliţişti în noaptea de joi spre vineri.