Băsescu: Nu putem accepta ideea lipsei de control asupra sistemului de sănătate

Băsescu: Nu putem accepta ideea lipsei de control asupra sistemului de sănătate

La finalul întâlnirii cu delegația comună a FMI, CE și BM de duminică, preşedintele Traian Băsescu a declarat că Executivul nu se poate „gândi în mod serios” la mărirea bugetului pentru sănătate până când nu vor fi puse sub control cheltuielile din acest domeniu, recunoscând totdată că acest sector este, în prezent ”subfinanţat”.

„Faptul că s-au închis nişte spitale care nu erau performante şi care nu puteau garanta niciun fel de siguranţă pacientului nu înseamnă miezul reformei în sistemul de sănătate. Sănătatea va primi 300 de milioane, îndeosebi pentru a acoperi arieratele unor spitale şi mai pot bneficia şi de alte fonduri numai cu condiţia îndeplinirii anumitor paşi, adică exact comportamentul pe care îl avea FMI faţă de România când trăgeam tranşelefiecare trei luni. Sistemul de sănătate mai primeşte o tranşă de bani în afara celor 300 de milioane dacă se întâmplă un pas, a doua tranşă şi a treia dacă se întâmplă şi alţi paşi. Numai în aceste condiţii”, a declarat Traian Băsescu.

Șeful statului a declarat că sistemul de sănătate este subfinanţat din cauza contribuţiei mici pe care o au salariaţii la fondul de sănătate şi a numărului mic de contributori în raport cu numărul de utilizatori ai sistemului.

„Dar asta nu înseamnă că putem accepta ideea lipsei de control asupra sistemului de sănătate. Am observat campania declanşată de unii interesaţi, alţii voluntari, pentru că tot e o ocazie să spui lucruri despre guvern şi preşedinte, dar nu va ceda nimeni. Până când nu se pun cheltuielile din sănătate sub control nu ne putem gândi în mod serios la mărirea bugetului sănătăţii pentru că nu este un buget care provine doar din contribuţii. Trebuie să luăm bani şi de la investiţii ca să ducem la sănătate. Şi îi vom lua doar dacă se pun cheltuielile sub control”, a președintele la finalul întâlnirii cu reprezentanții instituțiilor internaționale.

Traian Băsescu, despre sistemul de sănătate din România

Embed: