Imagini cu epava elicopterului SMURD, prăbușit pe Lacul Siutghiol (VIDEO)

Imagini cu epava elicopterului SMURD, prăbușit pe Lacul Siutghiol (VIDEO)

Primele imagini cu epava elicopterului SMURD prăbușit luni în Lacul Siutghiol din Mamaia au fost prezentate în presă.

Scafandrii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au reuşit să ducă la mal, în jurul orei 16.00, ce a mai rămas din elicopterul SMURD, respectiv corpul şi carlinga aparatului de zbor, transmite Mediafax.

Numeroase alte resturi ale elicopterului, între care şi coada aparatului de zbor, fuseseră scoase la suprafaţă încă de luni noapte, în timpul operaţiunilor de căutare şi salvare.

Epava urmează fie dusă la centrul CERONAV, de unde va fi preluată de către anchetatori pentru a fi expertizată.

Elicopterul este asigurat de Omniasig Vienna Insurance Group, aceaşi companie de asigurări la care era asigurat şi avionul care s-a prăbuşit iarna trecută în munţii Apuseni, accident în urma cărui şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi Aurelia Ion, studentă la Institutul Medico-Militar din Bucureşti. Elicopterul prăbuşit în judeţul Constanţa era acoperit de o poliţă de aviaţie pentru riscurile CASCO, răspundere civilă faţă de terţi şi accidente persoane.

MAI a anunțat că aeronava nu îndeplinea condiţiile tehnice pentru a opera pe mare, nefiind dotat cu pilot automat şi baliză pentru semnalizare în caz de accident aviatic pe mare, ceea ce făcea inutilă utilizarea flotoarelor.

Aeronava era în exploatare în cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne din 6 noiembrie 2014 şi realizase 188 ore de zbor, potrivit MAI.

Toţi cei patru membri ai echipajului elicopterului prăbușit în lacul Siutghiol au murit. Prima victimă scoasă din apă, medicul SMURD, Laura Vizireanu, s-a stins la spital după ce medicii s-au luptat ore bune pentru a o menţine în viaţă. Celelalte 3 victime nici n-au mai ajuns la spital. Copilotul a fost găsit legat de scaun cu centura de siguranţă, la șase metri adâncime si a fost dus cu şalupa la mal. Ultimul cadavru a fost scos din apă în această dimineaţă în jurul orei 4 si a fost cel al asistentei medicale. Raed Arafat spune că elicopterul era cu revizia la zi și avea puține ore de zbor.

Epava elicopterului SMURD prăbușit pe Lacul Siutghiol

Ultima oră
23:37 - Câți bani din PNRR a pierdut, de fapt, România. Oana Gheorghiu a publicat cronologia deciziilor: „Cei responsabili încearcă astăzi să își acopere incompetența”
23:15 - Tribunalul București a sesizat CCR în cazul CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei. Cine ar putea recupera banii
23:06 - STB taie 800 de posturi și angajează avocați pentru concedieri. Unde poate duce planul de restructurare pregătit de STB
22:45 - România a spart gheața după 26 de ani! Medalie mondială pentru echipa feminină de tenis de masă
22:27 - Donald Trump anunță trei zile de armistițiu între Rusia și Ucraina. Cum poate schimba acest acord cursul războiului
22:25 - Anunț de la Washington: Cine este oficialul care vine la București săptămâna viitoare, în locul lui Trump, la Summitul B9 (FOTO)
21:51 - Ludovic Orban: „Poate n-ar fi rău pentru România, să vadă românii un guvern PSD-AUR, să se mai dezumfle un pic balonul ăsta de ficțiune”. Ce a spus despre Bolojan (VIDEO)
21:34 - Fostul premier contestă strategia lui Nicușor Dan în negocierile pentru noul Guvern. „Nu trebuie excluse anticipate” (VIDEO)
21:16 - Ludovic Orban: ‘Sunt unii de la PSD care vorbesc să facă listă comună cu AUR la viitoarele alegeri’. Ce a spus despre o eventuală suspendare a lui Nicușor Dan (VIDEO)
20:50 - Ludovic Orban critică întârzierile din negocierile pentru noul Executiv: „Nicușor Dan vrea să refacă coaliția, numai că nu înțelege care e realitatea” (VIDEO)