Prezent la lansarea în România a celei de-a doua generație a Range Rover Evoque, Ion Țiriac (79 de ani) s-a declarat cucerit total de automobilul de lux.
Miliardarul a fost încântat de noua bijuterie pe patru roți. „Așa piele nu mi-au pus nici în avion”, a exclamat Ion Țiriac, potrivit Digi Sport.
Prima generație a Range Rover Evoque a avut succes în țara noastră, existând 4.000 de exemplare în acest moment. În plus, alte câteva zeci de astfel de modele au fost cumpărate la mâna a doua.
Nou model de Range Rover Evoque are 4.371 mm lungime, 1.904 mm lățime și 1.649 mm înălțime, un ampatament de 2.681 mm și un portbagaj de 472 litri (până la 1.156 litri). Capacitatea rezervorului este de 65 litri, iar masa mașinii (standard EU) este 1.891 kg pentru versiunea anunțată pentru piața românească ca model de intrare în gamă.
Prețul de pornire a noii ‘iubiri’ a lui Ion Ţiriac este de 42.245 de euro (TVA inclus).