Planul roşu de acţiune a fost activat de către autorităţile după ce în localitatea Şapte Case, din judeţul Vaslui, a avut loc un grav accident de circulaţie în care 8 persoane au fost rănite.
„În accident au fost implicate două autoturisme, unul înmatriculat în Republica Moldova şi unul în judeţul Vrancea. Au rezultat opt victime. O victimă încarcerată în stop cardio – respirator a fost preluata de SMURD-TIM, două victime au fost preluate de maşini ale Serviciului de Ambulanţă, iar cinci victime au fost transportate cu autospeciala de transport personal şi victime multiple. Toate persoanele sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene, pentru Agerpres.
La faţa locului, ISU Vaslui a trimis două autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SMURD, o ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă şi trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.