Sfântul Apostol Filip, pomenit în scrierile bisericești ca fiind unul dintre cei șapte diaconi, nu trebuie confundat cu Apostolul Filip, cel chemat de Mântuitorul ca al treilea dintre cei Doisprezece. Astăzi, 11 octombrie, îl sărbătorim pe Sfântul Filip, sfânt puțin cunoscut de oameni.
Filip s-a născut în Cezareea Palestinei și a fost ales diacon de către Sfinți i Apostoli pentru a sluji comunitatea creștină aflată la început de drum.
Împreună cu Sfântul Arhidiacon Ștefan, Filip a fost rânduit între primii șapte slujitori ai Bisericii, având misiunea de a se îngriji de săraci, văduve și cei lipsiți. Viața sa de familie (era căsătorit și avea patru fiice) nu l-a împiedicat să se dedice în totalitate lucrării duhovnicești și slujirii aproapelui, conform creștinortodox.ro.
În vremea prigoanei pornite împotriva creștinilor la Ierusalim, Filip s-a retras în Samaria, unde a început să vestească Evanghelia. Aici, potrivit mărturiilor din Faptele Apostolilor, Dumnezeu a lucrat prin el numeroase minuni, iar mulți dintre locuitori s-au întors la credință.
Istoria bisericească consemnează că Filip l-a botezat pe Simon Magul, dar și pe eunucul Kandachiei, slujitor al Reginei Etiopiei, unul dintre primele cazuri de creștinare a unui străin venit de departe. Mai târziu, a dus învățătura lui Hristos și în Azotus, unde numeroși oameni au primit credința creștină.
Sfântul Apostol Filip a fost hirotonit Arhiereu al cetății Tralles, unde și-a continuat slujirea până la sfârșitul vieții. Tot aici, el „s-a mutat la Domnul”, rămânând în memoria Bisericii ca unul dintre primii misionari și slujitori devotați ai creștinilor.