Papa Leon al XIV-lea cere o educație digitală deschisă. Ce le reconadă școlilor catolice despre tehnodobie

Papa Leon al XIV-lea cere o educație digitală deschisă. Ce le reconadă școlilor catolice despre tehnodobie
Sursa foto: Hepta / Zuma Press / ALESSIA GIULIANI

Într-o nouă scrisoare apostolică intitulată „A trasa noi hărţi de speranţă”, Papa Leon al XIV-lea adresează un apel direct școlilor catolice din întreaga lume. Suveranul Pontif cere consolidarea formării profesorilor în domeniul digital și evitarea fricii față de tehnologie. Documentul marchează 60 de ani de la declarația „Gravissimum educationis”, născută în urma Conciliului Vatican II, și propune o viziune modernă asupra educației catolice.

De ce vrea Papa o educație deschisă spre digital

Papa Leon atrage atenția asupra importanței unei „creativități pastorale” care să modernizeze metodele de predare. El vorbește despre „consolidarea formării profesorilor inclusiv în domeniul digital, îmbunătăţirea predării active, promovarea învăţării prin slujire şi a cetăţeniei responsabile şi evitarea oricărei tehnofobii”.

Pentru Suveranul Pontif, tehnologia nu este un pericol, ci o parte a creației divine. „Atitudinea noastră faţă de tehnologie nu poate fi niciodată ostilă, deoarece progresul tehnologic face parte din planul lui Dumnezeu pentru creaţie”, afirmă Papa.

Cum ar trebui folosită tehnologia în educație

Papa subliniază că esențialul nu este instrumentul tehnologic, ci modul în care acesta este folosit. „Lucrul important nu este tehnologia, ci modul în care o folosim. Inteligenţa artificială şi mediile digitale trebuie să fie orientate spre protejarea demnităţii, dreptăţii şi muncii.”

El adaugă o reflecție asupra limitelor tehnologiei: „Niciun algoritm nu poate înlocui ceea ce face educaţia umană: poezia, ironia, iubirea, arta, imaginaţia, bucuria descoperirii şi chiar învăţarea din greşeli ca oportunitate de creştere.”, relatează Ziare.com

Ce rol au universitățile și familia în această viziune

Papa consideră că universităţile catolice trebuie să devină spații de colaborare autentică, nu structuri rigide. „Universităţile catolice au nevoie de mai puţine scaune şi de mai multe mese unde să putem sta împreună, fără ierarhii inutile, pentru a atinge rănile istoriei şi a căuta, în Spirit, înţelepciunea născută din viaţa popoarelor.”

În același timp, el reafirmă rolul esențial al părinților: „Familia rămâne primul loc de educaţie, iar şcolile catolice colaborează cu părinţii, nu îi înlocuiesc, deoarece datoria educaţiei, în special a educaţiei religioase, le revine lor înaintea oricui altcuiva.”

Cum poate Biserica sprijini accesul egal la educație

Papa Leon respinge „abordarea pur comercială care obligă adesea educaţia de astăzi să fie măsurată în termeni de funcţionalitate şi utilitate practică”. El subliniază importanţa incluziunii: „Acolo unde accesul la educaţie rămâne un privilegiu, Biserica trebuie să împingă uşile şi să inventeze căi, deoarece a-i pierde pe cei săraci echivalează cu a pierde şcoala însăşi.”

În viziunea sa, educaţia catolică are o misiune profund umană: „Educaţia catolică are sarcina de a reconstrui încrederea într-o lume marcată de conflict şi frică, amintindu-ne că suntem copii, nu orfani: din această conştientizare se naşte fraternitatea.”

În final, Papa Leon al XIV-lea invită comunitățile educaționale la un dialog pașnic. El îndeamnă la educație prin empatie și respect: comunitățile trebuie „să dezarmeze cuvintele” și să educe prin „limbaj nonviolent, reconciliere, punţi, nu ziduri.”