Mult discutatul import de gaze ruseşti în România se face prin doar două firme. Împreună, au 16 angajaţi şi au avut în 2017 afaceri de peste jumătate de miliard de lei.
WIEE şi Conef Gas sunt numele singurelor firme agreate de Gazprom pentru derularea afacerilor sale cu România, potrivit Economica.
WIEE România SRL, companie din România controlată de Gazprom Schweiz, a raportat, pentru anul trecut, o cifră de afaceri netă de 324 de milioane de lei, în scădere cu aproape 25% faţă de cele 431 de milioane raportate în anul 2016, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.
Profitul a scăzut şi mai mult, în intervalul 2016-2017. Astfel, dacă în 2016, cu cei 9 salariaţi pe care îi are în Românânia WIEE a raportat un profit net de 6,47 milioane de lei, în 2017 acesta a scăzut până la jumătate: 3,26 milioane de lei. Compania a raportat pentru 2017 tot 9 salariaţi.
Conef Gaz, SRL, parte a grupului Vimetco, deţinut de milionarul rus Vitali Matsitsky,care mai deţine în România grupul Alro, a raporat pentru anul 2017 afaceri nete de 234 de milioane de lei. Iar profitul, realizat cu cei 7 angajaţi, a fost de 5,15 milioane de lei. Spre deosebire de WIEE, afacerile au crescut faţă de 2016, când firma a raportat 222 de milioane de lei, la fel şi profitul: cel din 2016 a fost de doar 4,29 milioane de lei.
Gazprom livrează gaze pentru România celor două firme în baza unor contracte comerciale semnate pe termen lung, până în anul 2030.
Importurile de gaze ruseşti ale României au fost, anul trecut, de 1,19 miliarde de metri cubi, potrivit statisticilor Gazprom Export.Volumul este cu circa 20% mai mic decât cel înregistrat în 2016, când, potrivit aceleiaşi surse, s-au importat 1,48 miliarde de metri cubi.