Doi GIGANŢI ai comerţului electronic se STABILIZEAZĂ în România! Noi locuri de muncă şi MILIOANE profit. Anunţul oficial făcut de marele CEO…

Doi GIGANŢI ai comerţului electronic se STABILIZEAZĂ în România! Noi locuri de muncă şi MILIOANE profit. Anunţul oficial făcut de marele CEO...
sursă foto: gandul.info

Amazon și Alibaba, cele mai mari companii din lume în comerțul electronic, vor avea hub-uri logistice în România, în următorii ani, potrivit anunțului făcut de Ian Worboys, CEO-ul P3, al doilea cel mai mare proprietar de depozite din țara noastră, anunță profit.ro.

Totodată, scrie sursa citată, Ian Worboys avertizează că, peste doi ani, consumul se va opri din creștere și, mai mult decât atât, ar putea scădea, în contextul războiului comercial dintre SUA și China.

Așadar, CEO-ul P3 anunță că atât compania americană Amazon, cât și gigantul chinez Alibaba vor intra în România cu primele depozite, în următorii ani, dând asigurări că are afirmații certe în acest sens. Americanii de la Amazon sunt deja activi pe plan local, prin cele două centre de dezvoltare și tehnologie din Iași și București, unde lucrează peste 1.000 de angajați.

În plus, Worboys avertizează că anul 2020 va fi unul interesant din perspectiva consumului: „Nu cred că va mai fi așa o creștere a consumului, ba chiar s-ar putea să asistăm la o scădere în 2020. Această evoluție va fi una globală, dar va afecta, cu siguranță, și România. Mereu ne pregătim pentru viitor, dar poate asistăm mâine la o explozie a conflictului comercial dintre Donald Trump și China, și vom avea o încetinire majoră a consumului mai devreme. Nimeni nu se poate pregăti pentru Trump”, spune managerul P3, într-un interviu pentru sursa citată.

P3 a intrat pe piața locală în februarie 2015, când a cumpărat mai multe parcuri logistice amplasate în România, Polonia și Serbia. Tranzacția a fost finanțată de Raiffeisen Bank, printr-un credit de 110 milioane euro. Încă de atunci, Ian Worboys anunța că vrea să se extindă și în alte orașe din România.

Acestea fiind spuse, Worboys susține că este în negocieri avansate și speră ca, în circa patru luni, să semneze achiziția unui prim teren în Cluj, unde este posibil să deschidă chiar și un sediu regional.

De când a achiziționat parcul logistic P3 Bucharest, suprafața comercială a acestuia a fost extinsă cu peste 70%, la 380.000 metri pătrați, împărțită în 14 depozite, și au mai fost adăugate peste 25 de hectare de teren. Ba mai mult, recent, dezvoltatorul a cumpărat 16 hectare de teren în Dragomirești Vale, undeva începe un nou parc, ce poate ajunge până la 80.000 metri pătrați, în a doua parte a anului 2019. Terenul disponibil în jurul P3 Bucharest îi mai permite dezvoltarea a încă 100.000 metri pătrați de depozite.