Analiștii americani: Criza datoriilor nu se va termina până când Grecia nu va da faliment

Analiștii americani: Criza datoriilor nu se va termina până când Grecia nu va da faliment
Foto: rte.ie

Unii analiști americani susțin că nu se va putea finaliza criza datoriilor din Europa până când Grecia nu se va plasa în faliment și își va restructura datoriile, notează CNBC.

Aceștia sunt de părere că Europa trebuie să accepte faptul că Grecia se află sub umbrela falimentului, iar celelalte state europene care se află în aceeași situație vor putea să-și restructureze datoriile într-o manieră care să nu creeze panică.

“Fitch consideră că natura implicării sectorului privat în noul program financiar de sprijinire a Greciei constituie un eveniment de tip restricted default”, a declarat analistul Fitch, David Riley.

Agenția de evaluare financiară Fitch a retrogradat, la fel ca Standard&Poor’s și Moody’s, ratingul Greciei cu trei trepte până la CCC, la doar o treaptă deasupra categoriei default. Astfel, Greica are cel mai mic rating din lume.

Ratingul CCC este cel mai mic rating atribuit unei țări. Categoria DD este rezervată creditorilor în incapacitate de plată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:56 - INS: Inflația a urcat la 5,11% în noiembrie. Mărfurile alimentare și cele nealimentare sau scumpit cu peste 5%, iar serviciile cu peste 7%
09:36 - Incendiu la un liceu din Suceava, din cauza unei țigări aruncate pe jos: „Am simțit miros de fum și am văzut focul”
09:33 - Dosarul 10 august se îndreaptă cu pași repezi spre prescrierea faptelor: Jandarmii acuzați de violențe ar putea scăpa nepedepsiți
09:30 - Reacția lui Dan Negru la știrea falsă că a decedat: „Când ‘am murit’ prima dată la știri, mama a plâns toată ziua. Apoi, la următoarele mele ‘morți’, s-a obișnuit” (FOTO)
09:09 - Zelenski: Nu lăsați să se depună praful pe sistemele de rachete Patriot. Donald Tusk spune că negocierile de pace ar putea să înceapă iarna aceasta
08:58 - Un elev de 12 ani din Bihor a fost agresat fizic de profesorul de matematică: „I-a tras trei palme unuia dintre băieţi care a sunat mai lung sonerie”
08:50 - IPS Teodosie recunoaște că nu are voie să se implice în politică, dar spune că nu se poate abține. Articolul de presă pentru care va fi cercetat iar de către Sfântul Sinod
08:37 - ONU: Traficul de persoane a crescut brusc, după ce scăzuse în timpul pandemiei: 38% din victime sunt copii
08:30 - Președintele SUA, Joe Biden, este îngrijorat de politica economică anunțată de succesorul său, Donald Trump: „Cred că această abordare este o enormă eroare”
08:15 - Zeci de angajați ai Primăriei Iași își vor pierde locurile de muncă. Motivul