Poliţia recomandă cetăţenilor care vor să achiziționeze produse în mediul online să se asigure că firmele sau magazinele sunt de încredere şi să verifice rating-ul vânzătorilor pe site-urile de comerţ online.
„Introduceţi adresa site-ului pe care intenţionaţi să efectuaţi plata şi nu daţi click pe link-uri primite pe mail. În unele situaţii, aceste link-uri vă pot direcţiona către site-uri false, care imită perfect site-urile comercianţilor.
Asiguraţi-vă că transferul informaţiilor se face în mod securizat. Verificaţi existenţa simbolului de tip lacăt în bara URL şi folosiţi un protocol HTTPS sau SSL atunci când navigaţi pe internet. Înainte de a introduce datele cardului bancar, asiguraţi-vă că site-ul este securizat: în stânga sus va apărea un lăcăţel care va indica faptul că respectivul site este securizat, iar adresa site-ului va începe cu HTTPS”, informează un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Tulcea.
De asemenea, cumpărătorul este important să deţină un sistem de operare actualizat şi un antivirus, de asemenea, actualizat, iar firewall-ul să fie activat.