Implicarea marilor companii tehnologice în serviciile bancare pune în pericol stabilitatea financiară, iar marile grupuri de tehnologie americane şi chineze ar trebui să se supună aceloraşi reglementări ca şi băncile, consideră şefii unor mari instituţii financiare din Europa.
Introducerea în acest an în Europa a unor reglementări referitoare la ”serviciile bancare deschise”, care obligă băncile să ofere acces la conturile clienţilor care permit acest lucru, îi îngrijorează pe bancheri că grupurile din industria tehnologiei vor benefica de cele mai profitabile segmente ale afacerilor lor, potrivit news.ro.
Preşedintele executiv al băncii spaniole BBVA, Francisco Gonzalez, a avertizat că grupuri cum ar fi Facebook şi Amazon în Statele Unite şi Alibaba şi Tencent în China ”vor înlocui multe bănci”. El a cerut ca o organizaţie mondială, cum este G20, să ia măsuri, afirmând că ”autorităţile trebuie să pună ordine în această schimbare majoră, care poate reprezenta un risc pentru stabilitatea financiară”.
Băncile vor fi dezavantajate pentru că vor fi puternic concurate de marile grupuri de tehnologie, din cauza reglementărilor inegale între cele două sectoare, a spus Gonzales.
”Dacă am nevoie de capital pentru a acorda împrumuturi, haideţi să avem aceleai reguli pentru toată lumea, şi pentru giganţii de internet”, a adăugat bancherul.
După ce au tatonat intrarea în afacerile cu servicii financiare timp de mai mulţi ani, grupurile de tehnologie îşi extind activităţile în acest sector. Amazon oferă servicii de plăţi şi împrumuturi către comercianţii de pe platformele sale, în timp ce Facebook a obţinut recent licenţă pentru operaţiuni cu plăţi electronice în Irlanda.
Alibaba şi Tencent au devenit principalii operatori pe piaţa plăţilor electronice din China, de 5.500 de miliarde de dolari.