Banca Comercială Română a oprit sistemul informatic, care gestionează operațiunile cu carduri, pentru o serie de lucrări de îmbunătățire a performanțelor, a anunțat instituția bancară.
Deși oprirea trebuia să fie valabilă doar în noaptea de vineri spre sâmbătă, între orele 01.00 și 05.00, aceasta a fost prelungită. Astfel, cardurile BCR nu vor putea fi folosite nici în rețeaua BCR și nici în alte rețele de acceptare, scrie instituția pe pagina sa de Facebook.
Prin urmare, nu pot fi utilizate bancomatele, mașinile multifuncționale și POS-urile, în timp ce tranzacțiile la Automatele de schimb valutar nu vor fi afectate, mai notează comunicatul BCR.
De asemenea, anunță BCR, în aplicația George (Internet și Mobile Banking), nu vor putea fi efectuate operatiuni specifice cardului:
– Blocare card;
– Deblocare cad;
– Modificari limite tranzactionare (ATM/POS);
– Rambursare card de credit.
Vestea a stârnit mânia utilizatorilor, care și-au manifestat furia pe pagina de Facebook a BCR:
„Aveti baza de date cu numerele de telefon ale fiecarui client, un sms de avertizare trimis fiecaruia ERA OBLIGATIA VOASTRA”; „Nu merg cardurile, multumim BCR pentru asemenea servicii”; „Mulțumim mult de servicii, ia explicați cum fac sa alimentez de 220 lei cand eu in portofel mai am 118 lei?” „Ora 11:31cardurile tot nu merg și eu deși nu am văzut un leu îmi apar banii blocați și de câte 3 ori!!! Sper sa Rezolvați problema mai repede”; „Nu mai e dimineata de ceva timp. E pranz..”.
BCR a încercat să le răspundă utilizatorilor, cu mesaje de scuze și cu promisiuni că problema va fi remediată.
„Natalia, ne pare imens de rau, in acest moment sistemul ar trebui sa functioneze. Din pacate am avut o prelungire neprevazuta de lucrari. Ne pare rau si ne cerem scuze. In acest moment sistemul de carduri ar trebui sa revina la parametrii normali de functionare. Inca o data, intelegem situatia, evident ca nu ne-am fi dorit o asemenea incovenienta pentru clienti. Ne cerem scuze!”, este unul dintre comentariile BCR de acest gen.