Belgianul Christian Heinzmann își va continua mandatul de director general al Tarom

Belgianul Christian Heinzmann își va continua mandatul de director general al Tarom
Foto: Agerpres.ro

Noul Consiliu de Administrație al TAROM a anulat, joi, actul prin care se scurta mandatul directorului general de la 4 la 1 an, astfel că belgianul Christian Heinzmann își păstrează funcția de CEO al Tarom.

Potrivit unor surse citate de Hotnews, decizia CA a fost luată în urma unor presiuni din partea fostului Consiliu, revocat în totalitate în urmă cu o săptămână.

Ministrul Transporturilor declarase în urmă cu câteva zile că belgianul va rămâne la conducerea Tarom și că va beneficia de ajutorul noului CA pentru a implementa planul de management pentru companie.

”Atâta timp cât noul CA are mandat să anuleze acel act adițional care a fost făcut fără a respecta statutul și prevederile legale, domnul Heinzmann va rămâne. Nu are niciun sens să recutăum un alt manager în acest moment”, declara Ramona Mănescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`