Într-un moment în care cumpărăturile pe datorie au explodat, Banca Naţională a României (BNR) vrea să impună reguli noi care să prevină tentaţia creditelor: dobânzi fixe şi limită pentru împrumuturile luate de la bănci.
Economiştii Băncii Centrale arată că mulţi clienţi contractează credite fără să se gândească şi la riscurile pe termen lung. Prin urmare, vor să impună o limită, şi anume ca rata lunară să reprezinte cel mult jumătate din câştiguri.
„Persoanele care au cele mai reduse venituri prezintă cel mai ridicat nivel al costurilor cu locuinţa, undeva la 45% din venitul disponibil fie cu chiria sau cu rata la credit”, afirmă Florin Dragu, şef serviciu Monitorizare Riscuri Sistemice BNR, potrivit digi24.ro
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, nu este însă de acord cu limitarea creditării.
„Trebuie să lăsăm populaţia să apeleze la astfel de instrumente de creditare pentru nevoile pe care le au în derulare”, susţine ministrul.
De asemenea, reprezentanţii BNR iau în calcul şi varianta dobânzilor fixe, ca măsură de protecţie împotriva variaţiei date de indicele ROBOR în funcţie de care se calculează rata la împrumuturile în lei.
Varianta este îmbrăţişată şi de o parte a bancherilor.
„Încercăm să convingem clienţii să ia credit cu dobânda fixă, dar mulţi optează pentru un credit cu dobândă variabilă”, declară Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România.
În cazul unui credit ipotecar standard, dobânda fixă este de 5,47% pentru primii 10 ani. Ea este de doar 3,7% în cazul unui credit cu dobândă variabilă.