Brazii de Crăciun se vând cu prețuri între 20 și 3.000 de lei, iar online se pot achita și în rate

Brazii de Crăciun se vând cu prețuri între 20 și 3.000 de lei, iar online se pot achita și în rate
Foto: redesteptarea.ro

Sărbătoarea de Crăciun nu este completă fără un brad împodobit. În pieţe şi magazine, brazii se vând la preţuri între 20 şi 3.000 de lei.

Se pot face chiar comenzi online pentru un brad, cu plata în rate. Pe lângă aceste oferte, pe site-uri au apărut anunţuri prin care diverse persoane îşi scot la vânzare chiar bradul crescut în curte.

Deşi ofertele sunt diversificate, bradul este ultimul lăsat pe lista de cumpărături de către mulţi români, din cauză că este mult prea scump.

Impunători sau de talie mică, în ghiveci sau argintii, brazi pentru toate gusturile se găsesc în pieţe şi magazine în preajma Crăciunului.

În pieţe, brazii costă între 30 de lei şi peste 200 de lei. Totuşi, un brad de patru-cinci metri înălţime costă între 1.200 şi 3.000 de lei, în funcţie de provenienţă sau coroană. La unele supermarketuri se vând brazi în ghiveci, la 75 de lei, şi molizi în ghiveci, la 45 de lei.

Vânzătorii oferă brazi aduşi din ţările nordice, însă cumpărătorii aşteaptă ca preţurile să mai scadă.

Cei care se îndură totuşi să îşi rupă din buget pentru un brad, aleg să cumpere mai degrabă, cu 2-3 lei, doar o crenguţă”de miros”.

Cei care vor totuşi un brad, au bugetul pregătit pentru a achiziţiona unul, dar nu au timp să meargă în pieţe, pot să apeleze la magazinele online.

Preţurile pornesc de la 100 de lei, iar livrarea este gratuită oriunde în ţară. Cei care nu dispun de toată suma, pot să-şi cumpere brăduţul în rate.

Comanda trebuie făcută însă din timp, pentru a nu vă trezi cu bradul la uşă după Crăciun.

Urmăriți B1TV.ro și pe