Cât ia statul român din rezervor la un plin de combustibil, comparativ cu alte țări din Uniunea Europeană

Cât ia statul român din rezervor la un plin de combustibil, comparativ cu alte țări din Uniunea Europeană
Foto: auto-bild.ro

Statul "absoarbe" aproape 28 de litri din rezervorul fiecărui român care cumpără în acest moment 47 de litri de benzină pe care achită 50 de euro.

Potrivit datelor Comisiei Europene, acest lucru are loc pentru că 60% din prețul unui litru de benzină reprezintă taxele pe care le încasează statul.

Cum în România un litru de benzină costă 4, 756 în medie, statul ia 2,85 lei sub formă de taxe. De parte cealaltă, un litru de motorină costă 4,645, la stat ajungând 2,69 de lei.

Comparativ cu media Uniunii Europene, România stă destul de bine. Media arată că din aceeaşi sumă de 50 de euro se pot cumpăra doar 40 de litri de benzină sau 45,9 litri de motorină, scrie Adevărul.

Raportându-ne la vecinii bulgari, cu aceași sumă de 50 de euro, aceștia pot achiziționa 55,2 litri de benzină, iar motorina o duce și mai bine, 58,2 litri.

Statul bulgar colectează 56,7% din preţul benzinei şi 55% din cel al motorinei.

În Polonia, de cei 50 de euro se pot achiziționa 51,9 litri de carburant. În ceea ce privește motorina, 54 de litri din aceiaşi bani merg în rezervor.

Statului polonez îi revin de aici 59,4% la benzină şi 55,7% la motorină.

În Austria, deși ponderea taxelor este mai mare, prețul unui litru de carburant este mai mic comparativ cu țara noastră.

Un litru de benzină este 1,056 euro comparativ cu 1,064 euro în România, deşi taxele reprezintă 63,3% din preţul la pompă. În cazul motorinei, un litru de combustibil diesel este 0,98 euro în Austria, faţă de 1,039 euro în România, iar ponderea taxelor este de 58,1% în Austria şi de 57,5% în ţara noastră.