Câți bani au intrat în România, pentru exporturile de arme din Afganistan. Talibanii au preluat controlul tehnologiei militare

Câți bani au intrat în România, pentru exporturile de arme din Afganistan. Talibanii au preluat controlul tehnologiei militare
Foto: Bexar Arms (Unsplash.com)

După ce au preluat puterea în Afganistan, talibanii s-au blindat cu tehnologie militară de vârf. Insurgenții au capturat arme de la forțele guvernamentale afgane, livrate către regimul de la Kabul de SUA, România și alte state membre NATO.

Pe perioada războiului din Afganistan, în perioada 2004-2020, România a exportat în Afganistan tehnică militară în valoare zeci de milioane de euro, tranzacții aprobate de Consiliul de Securitate ONU. Valoarea totală a exporturilor de produse militare din România, pentru cei 17 ani, a fost de aproximativ 83 de milioane de euro, adică o medie de aproape 5 milioane de euro pe an, informează Profit, în baza unui raport al ANCEX (Departamentul pentru Controlul Exporturilor). 

Când a livrat România cele mai multe arme în Afganistan

Cele mai multe arme au ajuns în Afganistan din România în anul 2011. 19,3 milioane de euro a fost valoarea totală a exporturilor. În urmă cu un deceniu au fost trimise 30 de autocamioane militare, 529 de mitraliere pe trepied, 75 de puști cu lunetă, piese de schimb, cartușe și zale pentru mitraliere.

Pe locul al doilea din punct de vedere al exporturilor de arme este anul 2009. Au fost trimise peste 17.000 de pistoale mitralieră, muniție, simulator de zbor elicopter și piese de schimb pentru elicopter, în valoare de 9,82 de milioane de euro.

În 2010, valoarea totală a exporturilor a fost de 7,87 milioane de euro, când au fost trimise 600 de pistoale mitralieră, 162 de mitraliere și muniție. Singurul an fără exporturi a fost 2012.

Talibanii beneficiază de armele livrate de aliații NATO

Americanii estimează că talibanii ar putea controla peste 2.000 de vehicule blindate și 40 de avioane, elicoptere de atac și drone militare, majoritatea livrate de SUA în Afganistan, de-a lungul perioadei de război.

„Am văzut deja luptători talibani înarmați cu arme fabricate de SUA pe care le-au confiscat de la forțele afgane. Acest lucru reprezintă o amenințare semnificativă pentru SUA și alianții noștri”, a declarat Michael McCaul, membru al Comisiei de Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților din Statele Unite, pentru Reuters.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`