Comisia Europeană ordonă României să ia de la Blue Air un ajutor de stat de aproape 34 de milioane de euro pe care i l-a dat în pandemie

Comisia Europeană ordonă României să ia de la Blue Air un ajutor de stat de aproape 34 de milioane de euro pe care i l-a dat în pandemie
Comisia Europeană despre cazul Blue Air: Nu putem judeca înainte de a cerceta, sursă foto: captură YT

Blue Air a primit un ajutor de stat în pandemie, iar acum Comisia Europeană “ordonă recuperarea”, acestea fiind cuvintele folosite de Executivul european.

Ajutorul de stat pentru Blue Air ar fi fost ilegal

Conform sursei citate, CE a concluzionat că planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene, fiind, așadar, incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat.

România trebuie să recupereze acum de la Blue Air un ajutor de stat ilegal în valoare de aproximativ 33,84 milioane euro (163,8 milioane lei), a nunță Hotnews.

Comisia a inițiat o investigație detaliată pentru a evalua dacă un plan de restructurare a companiei aeriene Blue Air și măsurile de ajutor implementate în sprijinul planului respectau normele UE privind ajutoarele de stat, mai precis Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate („Orientările privind salvarea și restructurarea”).
Blue Air se confrunta cu dificultăți financiare din 2019.

În august 2020, Comisia a aprobat două măsuri în favoarea companiei aeriene:

1. o garanție publică de aproximativ 28 de milioane EUR (aproximativ 137 de milioane RON) pentru a acoperi daunele cauzate direct de pandemia de coronavirus

2. o garanție publică de aproximativ 33,84 milioane EUR (163,8 milioane RON) aferentă unui împrumut de salvare, destinat să acopere parțial nevoile de lichidități ale Blue Air în următoarele șase luni.

În aprilie 2021, România a comunicat un plan de restructurare, actualizat de mai multe ori

România a fost de acord ca, în cazul în care garanția publică aferentă împrumutului pentru salvare nu va înceta după șase luni de la prima plată a ajutorului care a avut loc în octombrie 2020, să comunice Comisiei fie un plan de lichidare, fie un plan cuprinzător de restructurare a Blue Air.

În aprilie 2021, România a comunicat un plan de restructurare care a fost apoi actualizat de mai multe ori. În noiembrie 2022, statul român a rambursat împrumutul și a preluat o participație de 75 % în societatea Blue Air, după ce compania aeriană și-a suspendat activitatea în septembrie 2022.

“În urma investigației sale aprofundate inițiate în aprilie 2023, Comisia a concluzionat că planul de restructurare a Blue Air nu era fezabil, coerent și suficient de amplu pentru a restabili viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene într-un termen rezonabil și fără să denatureze în mod nejustificat concurența pe piața unică.

Această concluzie a fost coroborată de incapacitatea Blue Air de a-și menține activitatea și de cererea sa, din martie 2023, de deschidere a procedurii de insolvență. Planul de restructurare nu a fost actualizat nici în urma încetării activității, nici a inițierii investigației aprofundate”, spune CE.