Prețul cartofilor este de două ori mai mare în 2018 față de anul trecut, din cauză că fenomenele meteo extreme au înjumătățit recoltele fermierilor.
Astfel, prețul a crescut cu 30% de la 0,6 lei pe kilogram în 2017, la 1,2 de lei pe kilogramul de cartofi în 2018, potrivit zf.ro.
„Producţia de cartofi va scădea cu cel puţin 30% anul acesta din cauza condiţiilor meteo şi a bolilor. Mulţi cartofi au putrezit din cauza excesului de umiditate din sol. Am avut două luni de secetă în primăvară, urmate de o lună de ploi, iar acum avem din nou temperaturi de 32 de grade Celsius, care au făcut pământul beton. Din cauza deprecierii calităţii, vor fi probleme şi la depozitare şi păstrare“, a spus Romulus Oprea, preşedintele Federaţiei Naţionale Cartoful din România (FNCR).
De asemenea, cu aceeași problemă se confruntă și alte țări din Europa ca Polonia, Germania sau Olanda.