Cum sunt plătiți, în acest an, lucrătorii zilieri din România și ce obligații au angajatorii

Cum sunt plătiți, în acest an, lucrătorii zilieri din România și ce obligații au angajatorii
Foto simbol: Pixabay

Potrivit Legii nr. 52/2011, pentru activităţile desfăşurate ocazional, lucrătorii au dreptul la o remunerație zilnică brută, care nu poate fi mai mică decât valoarea salariului minim.

Beneficiarii lucrărilor realizate de zilieri au obligaţia, prin lege, de a le acorda acestora o remunerație zilnică brută, care poate creşte anual, în funcţie de salariul minim.

Concret, în 2023, beneficiarii unei activităţi în regimul amintit trebuie să-i plătească pe lucrători cu 18,145 lei/oră, conform HG 1447/2022 – precizează avocatnet.ro.

Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea

Activităţile care pot fi realizate de zilieri sunt stabilite prin Legea nr. 52/2011.

Beneficiarul activităţii realizate de zilier este obligat să înregistreze, la începutul fiecărei zile de lucru, datele de identificare ale acestuia în Registrul electronic de evidenţă a zilierilor.

Implicarea lucrătorilor zilieri în lucrări care nu sunt prevăzute de lege conduce la sancţionarea beneficiarilor cu amendă cuprinsă între 10.000 si 20.000 lei.

Beneficiarii muncii ziliere trebuie să achite impozitul pe venit (cotă 10%) şi o contribuţie pentru pensii (cotă 25%); prin Legea 52/2011, zilierii nu pot avea calitatea de asigurat, fiind posibil doar dacă optează pentru înregistrarea în sistemul public de sănătate.