Cei patru milioane de români care au credite în valută vor plăti rate mai mari din cauza creşterii conjugate a cursului leu/euro şi a dobânzilor la lei pe piaţa monetară.
Leul a pierdut aproximativ 2% din valoare doar în ultima lună, iar deprecierea de la începutul anului ajunge la 3,5%.
Peste 80% din creditele acordate populației sunt în euro, iar deprecierea cu 3,5% a cursului de la începutul anului a încărcat cu peste 100 milioane euro factura anuală plătită de clienţii care au contractat astfel de credite.
Potrivit unor calcule efectuate de Ziarul Financiar, persoanele fizice cu credite la bănci plătesc într-un an rate de circa 6 miliarde de euro, reprezentând un sfert din totalul veniturilor încasate de populaţie din salarii şi pensii.
În total, valoarea totală a ratelor plătite de populaţie în contul creditelor contractate era de 22% din veniturile disponibile la jumătatea anului 2010, conform celor mai recente date ale BNR. Având în vedere că veniturile salariale şi cele din pensii sunt de aproape 28 miliarde de euro anual, reiese că volumul ratelor la credite este de circa 6 miliarde de euro.
Clienții cu credite în valută sunt supuși unei presiuni uriașe în contextul în care din totalul de 6 miliarde de euro al ratelor plătite către bănci, aproape 3,5 miliarde euro reprezintă împrumuturile în euro, dolari sau franci elveţieni.