Prezent vineri la o conferință de presă, alături de Victor Ponta, premierul polonez Donald Tusk a declarat că „cea mai bună perioadă de colaborare româno-poloneză abia începe”, referindu-se la sectorul energetic, militar, dar şi cel al investiţiilor, potrivit Mediafax.
„Colaborarea militară este absolut ideală, Polonia şi România colaborează cât de bine pot, dar vom colabora intens şi asupra unor paşi pe care îi vom întreprinde împreună – energetic, în domeniul bussines-ului, în domeniul investiţiilor. Cea mai bună perioadă de colaborare româno-polonă abia începe„, a spus oficialul polonez.
Totodată, Tusk a vorbit despre miza întâlnirii de la Bucureşti, respectiv menţinerea fondurilor alocate statelor membre în următoarea perioadă bugetară.
„Avem foarte multe întâlniri în Europa, discutăm despre criză, despre cadrul financiar multianual, şi câteodată unii cetăţeni se gândesc câte întâlniri de genul acesta o să mai fie fără niciun efect. Această întâlnire are o însemnătate cheie pentru dezbaterea pe tema politicii de coeziune. (…) Am prelucrat astăzi o strategie de promovare a politicii de coeziune, iar aceasta înseamnă că am elaborat o strategie pentru creşterea în UE, păstrând o disciplină financiară. Experienţa României, a Poloniei, a multor altor state europene ne spune într-un cuvânt că în Europa ambele ţeluri sunt astăzi importante, deci responsabilitatea financiară şi totodată creşterea”, a mai spus Tusk.
Șeful guvernului polonez a mai precizat că politica de coeziune reprezintă „motorul de creştere” economică al Uniunii Europene.