Conflictul dintre compania Dante International, administratorul platformei de vânzări emag.ro, şi producătorul german de echipamente sportive Puma a fost soluţionat în instanţă.
Astfel, Emag a fost obligată de instanţă să retragă de pe site şi înceteze vânzarea pantofilor sport Pepe Jean London şi a papucilor Softey Slipper Steve Madden, anunţă profit.ro. Decizia poate fi atacată cu apel.
Chiar dacă decizia poate fi atacată cu apel, produsele trebuie retrase de îndată de la vânzare de către Emag.
Puma a mai solicitat și obținut în instanță interzicerea în mod provizoriu a producerii, importului, exportului, distribuirii, comercializării și oricărui alt act de folosință în activitatea Dante International, inclusiv online prin intermediul website-ului www.emag.ro, sau oricare alt site, a produselor reprezentând huse de telefon și a oricăror alte produse care poartă în mod neautorizat semne identice sau similare cu mărcile Puma înregistrate.
Parte în dosar este și “pârâta” The Wolf International SRL, care, potrivit informațiilor disponibile pe emag.ro, este un “start-up bucureștean orientat către zona de accesorii si fashion mainstream, cu un portofoliu consistent de huse de telefon și o gamă de îmbrăcăminte în dezvoltare”.
Judecătorii au obligat Dante International și The Wolf International să plătească Puma suma de 7.264,44 lei cheltuieli de judecată, câte 3.632,22 lei fiecare.