Engie, reacție la acuzațiile lui Rareș Bogdan: Marea majoritate a gazelor cumpărate din Marea Neagră vor fi furnizate consumatorilor români

Engie, reacție la acuzațiile lui Rareș Bogdan: Marea majoritate a gazelor cumpărate din Marea Neagră vor fi furnizate consumatorilor români
Eric Stab, CEO al Engie. Sursă foto: Hepta - SportPictures / Razvan Pasarica / SPORT PICTURES

Eric Stab, CEO al companiei de furnizarea a gazelor Engie România, a declarat, luni, că marea majoritate a gazelor cumpărate din Marea Neagră vor fi furnizate către consumatorii români şi doar surplusul va fi exportat. Acesta s-a referit astfel la gazele extrase de compania americană Black Sea Oil and Gas.

Reacția vine după ce europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a acuzat că gazul respectiv, primul din platforma continentală, deja a fost contractat de grupul Engie pe trei ani. El a amintit că, potrivit legii, statul trebuie să aibă prioritate și că, în opinia sa, această lege a fost încălcată.

CEO-ul Engie, despre gazul extras de Black Sea Oil and Gas din Marea Neagră

„În noiembrie 2018, Engie a semnat pe 10 ani contract cu Black Sea Oil and Gas, pentru că suntem un furnizor mare din România. Fără acest contract, investitorii nu ar fi luat decizia finală de investiţie în acel proiect, proiectul nu ar fi fost implementat şi nu am fi văzut acest gaz pe piaţă”, a declarat Stab, potrivit Agerpres.

Acesta a mai precizat că dacă Engie nu şi-ar fi luat acel risc în 2018, gazul n-ar fi fost extras azi.

„Suntem un mare furnizor de gaze către clienţii români casnici şi industriali. Dacă va fi suficientă cerere, gazul va merge la consumatorii români. Dacă nu va fi cerere în România, singura soluţie este să îl exportăm, dar marea majoritate a gazelor va rămâne aici în România”, a mai spus reprezentantul Engie, într-o conferinţă organizată de Profit.ro.

Ce afirmase Rareș Bogdan despre gazul din Marea Neagră

Declarațiile oficialului Engie vin după ce liberalul Rareș Bogdan a acuzat o posibilă încălcare a legii.

„Mă supără sau sunt profund mâhnit că acest gaz care se extrage de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, deja a fost contractat de grupul Engie pe trei ani, ceea ce este o chestiune care contravine legii în România. (…)

Există o lege extrem de clară, prioritatea o are statul român, dacă statul român refuză gazul respectiv, atunci se intră pe piața internațională”, afirmase europarlamentarul PNL săptămâna trecută.

Urmăriți B1TV.ro și pe