EXCLUSIV // Criza de paladiu bate la ușă. Rusia deține 40% din producția mondială. Adrian Negrescu, analist economic: „Prețurile ar urma să explodeze”

EXCLUSIV // Criza de paladiu bate la ușă. Rusia deține 40% din producția mondială. Adrian Negrescu, analist economic: „Prețurile ar urma să explodeze

Sancțiunile economice împotriva Rusiei ar putea provoca un răspuns pe măsură din partea lui Vladimir Putin. De la declanșarea războiului din Ucraina, în data de 24 februarie, se discută intens despre scenariul în care Federația Rusă va închide conducta de gaz pentru Europa, ceea ar putea determina o criză severă, în condițiile în care 43% din gazul utilizat în UE provine din statul euro-asiatic.

O altă criză care are mari șanse să se concretizeze ar putea viza mai multe domenii, pe fondul creșterii accelerate a prețurilor metalelor prețioase și care s-ar putea accentua dacă Rusia va închide exporturile pentru vest.

În prezent, Rusia deține 40% din producția mondială de paladiu, material folosit pe scară largă în industria auto, pentru catalizatoare, dar și în IT.

O criză a paladiului ar însemna în mod automat o explozie de prețuri în domeniul auto. În plus, experții se așteaptă și la o criză a cipurilor, ceea ce ar putea influența semnificativ prețurile la electronice.

Analistul economic Adrian Negrescu: „Prețurile ar urma să explodeze și să ducă economia mondială într-o criză fără precedent”

Analistul economic Adrian Negrescu a oferit un punct de vedere pe marginea acestui subiect, pentru B1.ro.

„Gândiți-vă bine dacă laptopul, PC-ul și mașina pe care o conduceți merită schimbată acum, pentru că, pe fondul războiului din Ucraina și a sancțiunilor la adresa Rusiei, s-ar putea să asistăm la o criză majoră de producție, atât în industria cipurilor cât și în sectorul auto, și așa afectat de probleme.

Dacă Putin va șantaja lumea cu interzicerea livrărilor de paladiu (n.r. – Moscova asigură 40% din piață), acest lucru va duce, practic, la închiderea a sute de fabrici de automobile din întreaga lume. Paladiul este utilizat de producătorii auto în convertizoarele catalitice pentru reducerea emisiilor. Fără catalizatoare, nicio companie nu va putea să își vândă mașinile.

Chiar și dacă ar face rost din alte surse de paladiu, prețurile mașinilor ar urma să crească substanțial.

Și industria cip-urilor ar urma să fie afectată puternic, paladiul fiind folosit la senzori, memorie și alte cipuri de către toate marile companii producătoare, precum Intel, Samsung, Taiwan Semiconductor Corp etc.

Se adună nori tot mai negri în sectorul industrial mondial, iar efectele blocării lanțurilor de extracție și livrări pentru metalele rare sunt aproape imposibil de calculat în condițiile în care cam tot fel folosim în ziua de astăzi, electronice și electrocasnice, au devenit inteligente, de la telefoane la laptopuri, televizoare etc.

Prețurile ar urma să explodeze și să ducă economia mondială într-o criză fără precedent.

Ieșirea din această criză, în contextul lipsei de predictibilitate în deciziile luate de Moscova, nu poate avea loc decât prin creșterea producției la ceilalți producători.

Chiar și în aceste condiții, asta va însemna prețuri mai mari, un nou val de inflație”, a declarat Adrian Negrescu pentru B1.ro.

Aurul și în general materialele prețioase sunt considerate refugii sigure pentru investitori, în perioadele de criză, fie ele politice sau financiare.

Ultima oră
23:37 - Câți bani din PNRR a pierdut, de fapt, România. Oana Gheorghiu a publicat cronologia deciziilor: „Cei responsabili încearcă astăzi să își acopere incompetența”
23:15 - Tribunalul București a sesizat CCR în cazul CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei. Cine ar putea recupera banii
23:06 - STB taie 800 de posturi și angajează avocați pentru concedieri. Unde poate duce planul de restructurare pregătit de STB
22:45 - România a spart gheața după 26 de ani! Medalie mondială pentru echipa feminină de tenis de masă
22:27 - Donald Trump anunță trei zile de armistițiu între Rusia și Ucraina. Cum poate schimba acest acord cursul războiului
22:25 - Anunț de la Washington: Cine este oficialul care vine la București săptămâna viitoare, în locul lui Trump, la Summitul B9 (FOTO)
21:51 - Ludovic Orban: „Poate n-ar fi rău pentru România, să vadă românii un guvern PSD-AUR, să se mai dezumfle un pic balonul ăsta de ficțiune”. Ce a spus despre Bolojan (VIDEO)
21:34 - Fostul premier contestă strategia lui Nicușor Dan în negocierile pentru noul Guvern. „Nu trebuie excluse anticipate” (VIDEO)
21:16 - Ludovic Orban: ‘Sunt unii de la PSD care vorbesc să facă listă comună cu AUR la viitoarele alegeri’. Ce a spus despre o eventuală suspendare a lui Nicușor Dan (VIDEO)
20:50 - Ludovic Orban critică întârzierile din negocierile pentru noul Executiv: „Nicușor Dan vrea să refacă coaliția, numai că nu înțelege care e realitatea” (VIDEO)