EXCLUSIV // Specialist în energie, despre liberalizarea pieței: „Se impune. Avem în acest sens o directivă europeană clară”

EXCLUSIV // Specialist în energie, despre liberalizarea pieței: Se impune. Avem în acest sens o directivă europeană clară
Foto: pixabay.com

EXCLUSIV // Dana Dunel – Stancu, specialist în domeniul energiei, a vorbit în exclusivitate pentru B1.ro despre liberalizarea piețeienergiei, în contextul în care Guvernul a elaborat recent modalitatea şi calendarul de dereglementarepe care le va trimite Comisiei Europene. Dereglementarea se va face în trepte, etapizat, până la jumătatea anului 2021.

“Având în vedere procedura de infringement care a fost inițiată împotriva României nu are cum să nu existe modificări legislative în această direcție. Iar calendarul de liberalizare, fără el nu se poate. Liberalizarea este o decizie deja asumată. Pașii făcuți înapoi în această privință a fost ceva neobișnuit, însă revenirea la cursul liberalizării este ceva absolut firesc”, a precizat Dana Dunel – Stancu.

Ea a ținut să precizeze că este o abordare total greșită să ne gândim la faptul că o liberalizare prea bruscă ar conduce la un șoc din punctul de vedere al prețului energiei.

“Nu cred că poți să controlezi cu lipsa liberalizării pieței ceea ce nu se întâmplă în zona investițiilor. Deci este o abordare total greșită. Liberalizarea trebuie să își facă mersul, iar eventuale intervenții din partea statului trebuie să vină ulterior. Liberalizarea se impune. Avem în acest sens o directivă europeană clară. Deci politica energetică a Uniunii Europene de când s-a înființat este orientată căntre liberalizare”, a mai declarat Dana Dunel – Stancu, în contextul conferinței organizată joi de Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) cu ocazia lansării studiuluiStarea sistemului de impozitare specific sectorului upstream al gazelor naturale din România.

Preţurile reglementate la energia electrică pentru consumatorii finali vor fi stabilite de ANRE doar până la data de 30 iunie 2021, nu până la finalul lui februarie 2022, aşa cum este legislaţia în vigoare acum, ca urmare a OUG 114 şi a OUG 19/2019, care o completează. Aşadar furnizorii vor avea preţuri reglementate de stat pentru furnizarea energiei către clienţioi casnici doar până la 30 iunie 2021.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`