Expertul în fiscalitate Gabriel Biriș, despre ofertele principalelor partide: O creștere a pensiilor poate fi sustenabilă doar dacă programul de investiţii şi modernizare al PNL va fi implementat “ceas”

Expertul în fiscalitate Gabriel Biriș, despre ofertele principalelor partide: O creștere a pensiilor poate fi sustenabilă doar dacă programul de investiţii şi modernizare al PNL va fi implementat “ceas”
sursa foto: Hepta/Mediafax/ Mihai Dascalescu

Expertul în fiscalitate Gabriel Biriș face o analiză a ofertelor electorale prezentate de PNL, PSD și USR-PLUS, în contextul în care mai sunt mai puțin de două săptămâni până la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Pornind de la ideea că ”business stabilitatea şi predictibilitatea sunt la fel de importante şi un nivel redus al fiscalităţii”, specialistul trece în revistă ultimii patru ani de guvernare, care au început cu doi ani și jumătate în care ”PSD-ul dlui Dragnea a dominat scena politică”, iar ”din punct de vedere fiscal, a fost o perioadă extrem de turbulentă”. Totul a continuat cu pierderea alegerilor europarlamentare de către social-democrați și condamnarrea lui Liviu Dragnea, pentru ca, mai apoi, PNL să preia guvernarea iar doar câteva luni mai târziu să izbucnească pandemia de coronavirus, ceea ce a dus la ”cea mai dură criză medicală şi economică pe care omenirea a cunoscut-o în istoria modernă”.

În tot acest context, Biriș susține că alegerile din 6 decembrie sunt ” de departe cele mai importante” din ultima vreme.

Aungând la programele de guvernare anunțate de principalele partide, expertul în fiscalitate remarcă faptul că PNL, favorit să câștige scrutinul legislativ, nu propune niciun fel de modificări de politică fiscală.

Liberalii ”mizează exclusiv pe creşterea PIB prin investiţii publice în infrastructură şi informatizarea statului pentru a corecta dezechilibrele uriaşe din prezent (…) şi se concentrează pe enumerarea unor obiective de îmbunătăţire ale administrării fiscale (reducerea numărului şi simplificarea formularelor/declaraţiilor, facilitate pentru buni platnici, generalizare rambursare cu control ulterior, facilitate pentru utilizarea ghiseul.ro, implementarea facturii electronice şi interconectarea caselor de marcat, SAF-T)”.

Gabriel Biriș subliniază în acest context, că este foarte important ca ”inechităţile induse de măsurile haotice din 2016 – 2019” să fie corectate rapid, altfel existând riscul amplificării dezechilibrelor bugetare, ceea ce ar duce la creșterea nemulțumirilor în rândul populației.

”Pe partea de cheltuieli, mi-a atras atenţia menţinerea creşterii punctului depensiela 1.840 lei, dar nu din 2021, ci gradual până în 2024. Vorbim de o creştere semnificativă a cheltuielilor cu pensiile, de la aproximativ 80 mld lei în 2020 (incluzând creşterea de 14%), la 113 mld lei în 2024, adică +40% în doar 4 ani… Să nu uităm şi că bugetul de stat a fost amputat în 2018 cu vreo 12 mld lei, sumă ce se regăseşte însă în bugetul de pensii (creştere CAS, scădereimpozitvenit)”, mai remarcă specialistul, în analiza publicată pecursdeguvernare.ro.

Biriș avertizează, în acest context, că o astfel de creștere a pensiilor poate fi sustenabilă doar dacă ar exista o creștere a PIB-ului cu 50%.

”Asta se poate întâmpla doar dacă programul de investiţii şi modernizare va fi implementat «ceas»”.

În ceea ce privește programul de guvernare prezentat de PSD, Gabriel Biriș observă că ”și PSD vorbeşte de creşterea colectării şi reducerea evaziunii, limitându-se doar la interconectarea caselor de marcat şi ANAF, măsură care – VAI! trebuia să fie implementată încă din 2018, de când toate companiile au fost obligate să îşi cumpere noile case de marcat cu memorie electronică şi modul de comunicaţie”.

Totodată, specialistul atrage atenția asupra unei scheme de impozitare ”cel puțin ciudată” pe care o propune PSD. Este vorba despre o schemă ”parţial progresivă (cota de impunere creşte pentru salariaţii care câştigă peste 12.500 lei/lună), parţial degresivă (sarcina fiscală scade pentru salariile între 3.000 – 4.000 lei, faţă de salariile mai mici de 3.000 lei)”. Această propunere ar lăsa bugetul consolidat fără 10,2 mld de lei.

”PSD supralicitează şi la pensii, promiţând creşterea punctului depensiepână la 2.340 lei în 2024. Impactul pare că nici nu mai contează, acesta fiind de 62 mld lei în plus faţă de 2020”, mai scris Biriș în analiza sa.

Aceste măsuri, însumate, ar duce la un deficit suplimentar de aproximativ 70 miliarde de lei în 2024.

Cât despre programul celor de la USR, Biriș remarcă ”ideea generoasă” a referitoare la “zero taxe pe salariul minim”.

”Impactul anual este simplu de calculat: 875*6.000.000*12 = 63 miliarde. Presupunând că toţi aceştibanise duc în consum, la buget ar mai urma să ajungă (din TVA) vreo 8 mld lei, deci rămâne un minus de aproximativ 55 mld lei…”, precizează Biriș, care obsrrvă și că programul celor de la USR-PLUS nu conține nimic despre majorarea pensiilor.