Compania națională de transport al energiei electrice Transelectrica a anunțat joi investitorii că pe rolul Tribunalului București se află un dosar prin care se solicită anularea hotărârii acționarilor privind distribuirea sumei de 171 milioane de lei din rezerve, prin dividende suplimentare. Cel care a cerut blocarea distribuirii acestei sume este fostul sef al ANAF Sebastian Bodu. Până la soluționarea definitivă a dosarului, efectele hotărârii AGA se vor suspenda.
Reamintim ca în acest an, Transelectrica a fost obligată să distribuie 90% din profitul pe 2016. În plus de atât, în această toamnă a fost obligată să distribuie încă 171 milioane de lei din rezerve, sub forma de dividende. În ultimii ani, companiile de stat energetice au fost lăsate fără bani de investiții de către Guvern, după ce acesta le-a cerut să distribuie sub formă de dividende profitul.
De altfel, Transelectrica a anunțat printr-o notă a directoratului că anul viitor va trebui să contracteze finanțări noi pe termen mediu și lung pentru a putea realiza proiecte de investiții majore. â
În acest context, Transelectrica anunță ca pe rolul Tribunalului București, Sectia a VI-a Civila, se află înregistrat spre soluționare dosarul nr. 39867/3/2017 având ca obiect "acțiune în anulare a hotărârii AGA nr. 11 din data de 16 octombrie 2017".
![]()