Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP și fost ministru de finanțe, consideră că măsurile fiscale vehiculate de coaliția de guvernare îi vor afecta tot pe cei mici. „E mai mult o coafare pentru a salva cota unică și o ieșire elegantă a PSD privind impozitarea progresivă”, a punctat el, joi, pe B1 TV, la Actualitatea cu Tudor Mușat.
Întrebat cum pare acest ansamblu de măsuri, fostul ministru de finanțe a explicat: „E mai mult o coafare pentru a salva cota unică și o ieșire elegantă a PSD privind impozitarea progresivă. Mai mult sunt afectați cei mici, IMM-urile, și nu știu de ce PNL nu merge pe susținerea impozitării IMM-urilor, pentru că acest sistem de reduce birocrația și s-ar putea acest sistem de 1% sau 3% să aducă mai mulți bani la buget, pentru că multe firme mici și mijlocii sunt în pierderi”.
„Sunt afectate persoanele fizice autorizate care optau pentru norma de venit cu sistem simplificat, adică nu trebuia să mai ții contabilitate, să mai depui declarație fiscală, deci tot cei mici. Sunt afectați cei care închiriază, că aveau o cotă forfetară de 40% de deducere, și sigur că este rezolvată o problemă a PSD privind creșterea deducerilor la cei cu salarii până la 4.600”, a adăugat el.
În opinia sa, nu vor veni mai mulți bani la buget.
„Tot cei mici sunt afectați. Firmele mari, despre care se spunea că nu își plătesc impozitul în România sau își transferă profitul, nu au nicio problemă”, a mai spus vicepreședintele PMP.