Impozitele majorate pentru persoanele fizice care dețin mai mult de o clădire vor fi menținute și anul viitor, portivit unui proiect de ordonanță promovat de ministerul de Finanțe. Măsura fusese abrogată printr-o lege la jumătatea lui 2011, anunță Mediafax.
„Având în vedere limitarea în timp a aplicabilităţii prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ca urmare a adoptării Legii nr. 88/2011, se propune menţinerea şi după data de 31 decembrie 2011 a cadrului legal actual de impozitare pentru persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri şi pentru mijloacele de transport”, se arată în nota de fundamentare a proiectului, care aduce modificări Codului Fiscal.
Măsura executivului stabilește că persoanele care dețin mai mult de o clădire vor achita impozite cu 65% mai mari față de cele încasate în anii prcedenți, pentru prima clădire în afară de cea de domiciliu, cu 150%, pentru a doua, și 300%, pentru următoarele.