Încă două noi categorii de personal ar putea avea salariile majorate cu 25%: Victor Ponta cere să se calculeze impactul bugetar rezultat

Încă două noi categorii de personal ar putea avea salariile majorate cu 25%: Victor Ponta cere să se calculeze impactul bugetar rezultat
Foto: bzb.ro

Ministrul Muncii Rovana Plumb, i-ar fi cerut premierului Victor Ponta, în ședința de guvern de miercuri, ca în ordonanţa de urgenţă care majorează salariile personalului din sistemul medical să mai fie adăugată o categorie, în speță, personalul sanitar din centrele de asistenţă socială aflate sub coordonarea Ministerului Muncii, potrivit unor surse citate de Mediafax.

Totodată, din partea ministerelor de resort, s-a cerut adăugarea în textul ordonanţei de urgenţă şi a personalului care lucrează în cabinetele medicale aflate în incinta unităţilor militare.

Victor Ponta a fost de acord „în principiu” cu cele două modificări, dar a cerut calcularea impactului bugetar rezultat.

„Banii pentru majorări vor fi alocaţi la viitoarea rectificare bugetară, în noiembrie, de aceea trebuie văzut foarte clar dacă dispunem de fondurile necesare pentru majorarea salariilor cu 25% şi a celor două categorii”, au spus sursele.

În această situație, actul normativ nu va fi publicat în Monitorul Oficial până nu se va decide dacă textul va conţine sau nu categoriile de personal menţionate.